Au trecut mai mult de 5 ani de când a apărut în câmpul muncii figura mediatorului cultural, după primele cursuri de formare; cursuri care erau îndreptate spre formarea unui profil profesional în baza experienţelor altor ţări europene, în particular cea franceză.

Credem că acele cursuri de 200-700 ore, cuprindeau temele fundamentale pentru a prepara un mediator care cunoaşte deja limba italiană şi aparţine culturii unui grup etnic prezent pe teritoriul italian; în fapt dobîndirea unor cunoştinţe de bază de antropologie, a normelor şi legilor italiene în diferite servicii social-sanitare şi capabil să comunice cu competenţă aceste cunoştinţe.
Primele cursuri erau: poziţii de pornire pentru a face operativă figura mediatorului, pentru a formula o definiţie reală a rolului şi a funcţiei şi pentru ai contura limitele; adică un tablou de referinţă capabil de a defini şi califica figura profesională a mediatorului cultural.

Au trecut cinci ani de când a început acest drum (nu vorbesc despre experienţele din Nord care au început cu câţiva ani mai înainte), un drum foarte dificil mai ales pentru că figura mediatorului nu era încă recunoscută. A fost un parcurs dificil pe care am găsit multe obstacole şi puţină înţelegere din partea instituţiilor în diferitele servicii (din lipsă de informaţii şi pentru prejudecăţile împotriva imigranţilor), dar şi de către asociaţiile care ne-au dat spaţii unde să exercităm meseria noastră.
În cursul acestor ani, munca exercitată de mediatori a avut un timp şi un spaţiu de integrare şi de experimentare; a necesitat o amplă si diversficată modalitate de sensibilizare acolo unde, pornind de la observaţia capabilă să cuprindă sensibilitatea diverşilor lucrători în serviciile social-sanitare, sa ajuns la organizarea de cursuri de informare pentru ei.

Noi, mediatori culturali cu efortul nostru profesional, cu capacitatea noastră de a reacţiona cu pasiune şi voinţă, am realizat caracteristicile proprii profesiei de mediator cultural.
În acelaşi timp am examinat toate aspectele tehnice ale rolului şi elementele fundamentale pentru a interveni în mod adegvat în domeniu. Astfel cu perseverenta şi generoasa noastră colaborare am pregatit un teritoriu capabil să ofere muncă ducând în acelaşi timp şi la creşterea calităţii şi cantităţii prestaţiilor de servicii.

Pentru ceea ce am făcut ne aşteptam atât din partea asociaţiilor cât şi din partea instituţiilor la un respect mai mare faţă de drepturile noastre şi o majoră cunoaştere şi recunoaştere; însă trăim astăzi o realitate în care instituţiile şi anumite persoane sau grupuri (care caută întotdeauna să-şi facă interesele personale), î-şi îndreaptă activitatea lor în scopul de a ne îndepărta din acest ambient cu scuza calificării sau recalificării, provocând o situaţie critică care după părerea mea, nu îmbunătăţeşte profesionalismul sau prestaţiilor mediatorilor. Cred şi că această gândire de interese ideologice, măresc obstacolele când însă există necesitatea de a armoniza rolurile şi de a găsi un racord just între diferitele profesiuni cu scopul de a favoriza o societate multietnică şi multiculturală.

Noi credem că pentru a merge în direcţia interculturalităţii într-un mod sănătos şi mai precis cu un model de integrare adegvat necesităţilor şi exigenţelor din Italia, este necesar să se acţioneze în ceea ce priveşte medierea culturală după următoarele criterii:

1. Majoră recunoaştere a rolului şi majore drepturi şi spaţii mediatorilor care au lucrat toţi aceşti ani dobândind o amplă experienţă, oferind lor majore posibilităţi de a se conforma în mod adegvat cerinţelor actuale ale serviciilor;

2. Precizarea tipologiei cursurilor de formare pentru mediatori culturali şi pentru intercuturalitate, ai căror participanţi ar trebui să aparţină grupurilor etnic-culturale prezente în Italia ţinând cont de faptul că ei au deja o experienţă directă de imigrare. Consider în baza experienţei mele formative şi din câmpul muncii, că pentru a forma un mediator este necesar un curs de cel puţin 500 de ore sau şi mai bine zis între 500 şi 1200 ore, care să trateze teme cum sunt comunicarea interpersonală şi interculturală dând anumite base de antropologie şi de psihologie şi să informeze asupra normativei şi a legilor instituţiilor şi serviciilor social-sanitare.

3. Ajutare mediatorii să se organizeze în grupuri sau asociaţii, înfiinţând un organism la nivel naţional, regional şi formarea de grupuri de racord cu diferitele sectoare de servicii atunci când se prezintă necesitatea.

Tot ceea ce am expus nu însemnă că noi suntem împotriva cursurilor sau studiilor universitare in domeniul interculturii şi medierii deschise italienilor şi străinilor. Aceste cursuri aşa cum credem şi cum am spus mai înainte sunt utile şi importante pentru a forma personal capabil de a administra sau a conduce intercultura în internul societăţii şi a serviciilor şi pentru a consolida calitatea profesională a mediatorilor, dar este important ca acestea (cursurile universitare) să nu fie considerate ca criterii obligatorii pentru a exercita profesia de mediator cultural. Aşa gândite aceste studii sunt un instrument pentru a favoriza armonia între ialieni şi străini sau între roluri diferite fără a nega drepturile sau eforturile nici unuia, pentru a ne regăsi împreună pe strada dezvoltării unei societăţi mai sănătoase şi mai bogată din şi în diversitate.
Îmbunătăţirea profesionalităţii mediatorilor nu înseamnă după părerea nostră negarea posibilităţilor actualilor mediatori străini de a continua să lucreze fără discriminare, sau crearea de mediatori de seria B sau de seria A. Îmbunătăţirea muncii de mediere nu înseamnă anularea unui natural parcurs de recunoaştere (la jumătatea străzii în Italia) a figurii mediatorului.
Mediatorii culturali cer tuturor instituţiilor italiane şi asociaţionismului să concentreze toate eforturile pentru a dezvolta un model de integrare liber de frica diversităţilor şi fără să contrapună idea siguranţei cu fenomenul imigraţiei; fenomen care a devenit deja internaţional condiţionat de o situaţie social-economică la nivel mondial care trebuie să facă conturile cu distribuţia resurselor şi a dezvoltării între Nordul şi Sudul lumii.

Mediatorul cultural
Abdul Latif Al Saadi