Mediatia culturala linguistica

Fenomenul migraţiei stă transformînd Italia într-o Ţară multiculturală, unde trăiesc unul lîngă altul persoane de limbă, religie şi cultură diferită.
A cunoaşte pe ceilalţi, cu realitatea lor istorică, culturală şi religioasă este cu siguranţă unul dintre aspectele fundamentale pentru a realiza o convieţuire paşnică şi pentru o bună administrare a fenomenului imigraţiei.

Mediaţia lingvistic culturală a apărut şi sa afirmat în Italia de foarte puţin timp, în baza experienţelor deja avute în celălalte State U.E., mulţumită atât depăşirii unei originale viziuni în termeni de situaţie critică de tatonare a fenomenului migrator, dar şi alegerii unei politici complexive de integrare a populaţiei imigrate.
Textul unic al disciplinării imigraţiei Documentul programativ relativ la politica imigraţiei califică mediaţia culturală ca un element constant în politica de integrare socială, indispensabilă pe de o parte pentru a consimţi noilor cetăţeni de a-şi exercita drepturile lor, iar pe cealaltă parte, pentru a facilita în societatea noastră integrarea culturală prin intermediul cunoaşterii şi schimbului reciproc, căutând să asigure egale oportunităţi în respectul diversităţii.
Sfida politicilor de integraţie este exact aici, în exigenţa, astăzi mult mai actuală şi simţită, de a face cunoscută, respectată şi valorificată diversitatea, depăşind neâncrederile reciproce, prejudecăţile şi teama, cu scopul de a preveni comportamente discriminante, xenofobe şi antirasiste şi pentru a asigura o convieţuire democratică, ordonată şi pozitivă.

Funcţiile mediaţiei

Analizând necesităţile de mediaţie ale persoanelor care se adresează prestatorilor de servicii publice (petiţionari) şi care aparţin culturilor minoritare, şi prestatorilor de servicii publice care trebuie să răspundă lor, se poate contura mediaţia culturală ca un proces dublu şi reciproc de decodare a comunicării care se aplică la trei nivele:

a) un livel de ordine practic-orientativ
b) un livel lingvistic-comunicativ
c) un livel psiho-social

a) Primul ordin de mediaţie, cerut mai mult sau mai puţin explicit de către petiţionarii de etnie minoritară, are o funcţie practic-orientativă: dezorientaţi în faţa sistemului socio-instituţional şi politic-birocratic pentru ei necunoscut, ei cer conaţionalilor (sau autohtonilor cu care au stabilit un raport privelegiat) de a fi conduşi în primele lor contacte cu serviciile şi cu instituţiile din noua ţară.

Imigraţii vor căuta o mediaţie, de exemplu, când vor trebui să-şi inscrie proprii fii la şcoală, când vor trebui să se adreseze sistemului sanitar pentru vaccinările copiilor, pentru rezolvarea formalităţilor birocratice, ecc..

b) Mediaţia care se desfăşoară în interiorul instituţiilor şi a serviciilor are o funcţie lingvistic-comunicativă specifică care naşte din raportul interpersonal direct dintre prestatori ("operatori") şi petiţionari ("utenti”) care aparţin unor culturi diferite : primii au un ruol profesional şi/sau instituţional; ceilalţi, pentru necesităţile sau dificultăţile pe care le au, se găsesc într-o situaţie de fragilitate şi dependenză în comparaţie cu cei care trebuie să furnizeze lor servicii.

Mediaţia culturală are ca obiectiv crearea unui context comunicativ în care persoanele de cultură diferită pot considera normale situaţii care la început păreau stranii şi bizare pentru că aparţineau unor culturi diferite de a sa.

c) Analizând contextul persoanelore care aparţin etniilor minoritare sunt posibile două interpretări:

1.  Prima interpretare consideră toate persoanele din această categorie care apelează la serviciile publice, considerând originea etnică, persoane care au nevoie de ajutorul mediatorilor pentru că bineânţeles sunt în condiţii de dezavantaj în acest context. Această interpretare consideră că dificultăţile întâlnite de persoanele aparţinând categoriilor minoritare nu sunt din punct de vedere calitativ diferite de cele întâlnite de cetăţenii italieni, decât că.

2.  A doua interpretare pune probleme de rezolvat mai profunde şi cere rezolvări mai radicale decât prima dar apare mai adecvată în găsirea soluţiilor pentru problemele de discriminare. Această interpretare cere analizarea tipologiei şi a dinamicii discriminării.

 

-A refuza încălcarea legilor statului italian, al serviciului sau instituţiei publice pentru care desfăşoară activitatea/ consultaţia sa;
-A refuza de a duce la capăt însărcinări pentru care nu are competenţele necesare sau formaţiunea necesară;
- A refuza de a fi participant în cazuri de discriminare, rasism, ofensă la obiceiurile, la cultura, la credinţa şi la valorilor uneia dintre cele trei părţi (persoana care cere serviciul, funcţionarul, mediatorul), rezervându-şi dreptul de a se apăra legal.

  Obligaţiile MLC-ului

Mediatorul are obligaţia de:
  - A se asigura că colocviu are loc;
  - A se ţine mereu la zi cu regulamentele, circularele, legile în ceea ce priveşte situaţia     persoanelor care apelează la serviciu public şi o funcţionarilor;
  - A refuza însărcinarea unde există incompatibilitate la nivel lingvistic, cultural sau personal cu     una dintre cele două părţi;
  - A clarifica presupunerile culturale şi stereotipi celor două culturi puse faţă în faţă;
  - A ţine in mod constant informate cele două părţi în legătură cu ce întâmplă în acel moment,     traducând totul cu grijă;

-A denunţa ilegalităţi, injustiţii şi discriminări.

1. A reformula, când este necesar, frazele care nu au fost înţelese de unul dintre cei doi interlocutori;
2. A cere explicaţii când el însuşi nu a înţeles;
3. A sublinia că una dintre părţi nu a înţeles mesajul chiar dacă traducerea a fost corectă;
4. A sublinia când mesajul uneia dintre părţi nu a fost transmis;
5. A aviza când el însuşi are carenţe relative în ceea ce priveşte cultura uneia dintre părţi;
6. A comunica când el însuşi nu este la curent cu o anumită informaţie;

Muncii